DUMNEZEUL MEU!
Doamne, iartă-mă, ce-aș vrea să mor!
Că sunt copil, dar viața-i prea amară,
Inima mi-e tristă și tâmplele mă dor,
Amicii nu-s, banalitatea mă-nconjoară;
Aș vrea să mor: nici nu mai pot să plâng,
Mi-e rău de viață: lacrimile mă răcoresc,
Durerea lumii, totuși, în inimă s-o strâng,
Că moartea-i bună, iar somnul mai firesc!
Traducere din franceză: Costel Zăgan
Dar când e vorba de Iisus, politicul dispare.
Iadul este existența chinuită pe planul eternității.
Este deficiența spiritului, deformarea, fără speranță de îndreptare, a vieții sufletești.
E neputința spirituală împreunată cu disperarea, produsă de conștiința veșnicei perpetuări a acestei stări.
E neputința iubirii, a comuniunii.
DUMITRU STĂNILOAE, IISUS HRISTOS SAU RESTAURAREA OMULUI, SIBIU, 1943