Din lipsă de Dumnezeu ni se oxidează viața.
Costel Zăgan
* Frunza bate spre galben, în patru acte biblice: geneza și apocalipsa, viața și moartea.(Costel Zăgan)
* Cea mai înaltă trudă a noastră deci să fie aceea de a gândi adânc la viața lui Iisus Hristos.
* Din orice fel de pricină ar clocoti mânia în noi, ea ne orbește ochii sufletului și nu-i lasă să vadă soarele dreptății.
*** Omul este singur cu credința lui.
Și este singur pentru că și credința îl duce la marginile acelei singurătăți unde faptele omului nu mai pot vorbi, pentru că acolo omul nu mai este pe nimic stăpân.
DUMNEZEUL MEU!
Doamne, iartă-mă, ce-aș vrea să mor!
Că sunt copil, dar viața-i prea amară,
Inima mi-e tristă și tâmplele mă dor,
Amicii nu-s, banalitatea mă-nconjoară;
Aș vrea să mor: nici nu mai pot să plâng,
Mi-e rău de viață: lacrimile mă răcoresc,
Durerea lumii, totuși, în inimă s-o strâng,
Că moartea-i bună, iar somnul mai firesc!
Traducere din franceză: Costel Zăgan
Iadul este existența chinuită pe planul eternității.
Este deficiența spiritului, deformarea, fără speranță de îndreptare, a vieții sufletești.
E neputința spirituală împreunată cu disperarea, produsă de conștiința veșnicei perpetuări a acestei stări.
E neputința iubirii, a comuniunii.
DUMITRU STĂNILOAE, IISUS HRISTOS SAU RESTAURAREA OMULUI, SIBIU, 1943
Mă odihnesc rugându-mă
mă odihnesc în Dumnezeu
visul cotrobăiește prin materie
visul mă împinge înainte
Costel Zăgan, ODE GINGAȘE
Natura Cuvântului, ca bază a existenței ipostatice și izvor al vieții, rămâne neschimbată și nemicșorată și în Hristos.
*** În direcția refacerii legăturii cu Dumnezeu, legătură stricată prin păcat, Iisus trebuia să împace pe Dumnezeu cu omul.
*** Sângele Mielului dumnezeiesc, care nu sfârșește niciodată de-a curge și de-a se împărtăși, are o putere de curățire reală a tuturor celor ce se împărtășesc din el.
*** Singur Hristos mântuiește.
IISUS HRISTOS SAU RESTAURAREA OUMULUI
TEODOR DUME
TĂCERE, SE MOARE
nimeni nu vrea să moară chiar dacă
mâinile adunate lângă piept
pliază liniștea din durerea ascunsă
în lumina fugărită de întuneric
tot ce a fost să fie a fost
ce trebuia să fie este
dincolo de orizont
plouă
viața topită până la os
picură încet
și-ngustează aleea
înspre un Dumnezeu lacom
mult pre lacom pentru o viață simplă
nicio lumină nu e atât de puternică
încât să licăre în interiorul ei
dar înainte de toate se moare
tăcere
Din lipsă de Dumnezeu ni se oxidează viața. Costel Zăgan