marți, 18 ianuarie 2022

 CA O RANĂ VIAŢA



În

anul

108

după

Eminescu


Am

bătut

la

porţile

cerului


Şi

drept

răspuns


Mi

s-a

dat

un

nor


Ca

o

foaie

albă

de

hârtie


Acesta

e sufletul

tău


Mi

s-a spus


Iar

sângele

a-nceput

mă scrie


 

Costel Zăgan
 , 
Poeme infracţionale



miercuri, 12 ianuarie 2022

 O ZI CÂT O POEZIE

Doamne ninge eminescian
din cuvinte şi din amintire
ninge cum n-a nins de-un an
peste viaţa noastră cu iubire  


Din cuvinte şi din amintire
Eminescu se-ntrupează iar
o năravul nostru din nefire
îl aruncă unii ca pe-un zar  


Eminescu se-ntrupează iar
ninge cum n-a nins de-un an
îngerii dau stelele cu var
ninge Doamne eminescian 


Ning cuvinte vai şi ning tăceri
din posteritate până ieri  


Costel Zăgan
 , 
Cezeisme II
  

Tu, Serafic Monica, Claudia Stejar şi alţi 3
3 distribuiri
Îmi place
Comentează
Distribuie

0 comentarii

marți, 11 ianuarie 2022

EREZIA DE-A FI EMINESCU


Doar atât Să existăm eminescian Căci
unde-ajunge nu-i hotar Nici ochi spre
a cunoaşte Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte Vreme trece vre
me vine În prezent le-avem pe toate Dar
de-a lor zădărnicie Tu te-ntreabă şi so
coate Pot să mai reînviu luminos din el
ca Pasărea Phoenix O nu credeam să-nvăţ
a muri vreodată Codrule codruţule Numai
cuvintele limbii române tac despre mine
Restu-s somnoroase păsărele Doamne ca să
pot să mă trezesc odată Pe mine mie redă-
Doar atât
Costel Zăgan, Erezii de-o clipă

luni, 10 ianuarie 2022

miercuri, 5 ianuarie 2022

 POVESTEA UNEI APARENŢE


     Realitatea uneori iese din matcă şi-o ia aşa de una singură, prin vidul numit Dumnezeu. Şi te lasă-n urmă, vorba lui Creangă, mare şi devreme. Prea devreme, Doamne !

      În dimineaţa asta m-am trezit cu ochii plini de somn şi cu mâinile amorţite de mângâierea nopţii care părea fără sfârşit.

     Un tunel : înapoi n-am cum s-o iau, înainte nu se vede nimic. Deşi este ziuă.

     Poate voi fi copil până-n ultima clipă a vieţii ; în schimb sunt un tânăr ca toţi tinerii : vreau să-mi folosesc cele cinci simţuri la capacitatea maximă !

     Caut să nu ratez nicio senzaţie posibilă în această lume (sau în oricare alta!)

     Şi-mi exploatez  simţirea la greu ,  bănuind că-i unica modalitate de cunoaştere a lumii şi a mea. Şi, bineânţeles, principal furnizor de satisfacţie.

      Aşa că explorez viaţa în lung şi-n lat.

      Într-o noapte însă am simţit , cum spuneam, pe propria-mi piele, presiunea imensă a tăcerii universale.Eram, sunt singur, în camera mea. Îmi rostesc numele şi ecoul nu-l umple niciun chip : însăşi tăcerea pare a avea chipul meu!

     Brusc toate obiectele din cameră încep să ia chipul fantomatic al tăcerii : măşti ale tăcerii valsează înnebunite în jurul meu, umil centru de rezervă al tăcerii universale.

    - Ce-ai păţit , Dio ? Vocea mamei se aude spectral(ă) dintr-un alt univers, paralel cu spaima mea.

    Încerc să deschid gura şi nu se aud decât lungile gemete ale tăcerii.

   - Spune odată ce ai !? Văd chipul înspăimântat al mamei ca prin ceaţă. O ceaţă colorată în alb-albastrul gheţurilor veşnice.

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (4)



EU SUNT NEPOTUL LUI KAFKA

  Nepotul lui Kafka sunt eu... nepotulUn nou volum de excepție apărut la editura eCreator Baia Mare, în toamna anului 2024, ne va încânta și...