CA O RANĂ VIAŢA
În
anul
108
după
Eminescu
Am
bătut
la
porţile
cerului
Şi
drept
răspuns
Mi
s-a
dat
un
nor
Ca
o
foaie
albă
de
hârtie
Acesta
e sufletul
tău
Mi
s-a spus
Iar
sângele
a-nceput
să
mă scrie
* Prea multă poezie, prea puțini creatori.* Frunza: bate spre galben, în patru acte. (Costel Zăgan)
O ZI CÂT O POEZIE
Doamne ninge eminescian
din cuvinte şi din amintire
ninge cum n-a nins de-un an
peste viaţa noastră cu iubire
Din cuvinte şi din amintire
Eminescu se-ntrupează iar
o năravul nostru din nefire
îl aruncă unii ca pe-un zar
Eminescu se-ntrupează iar
ninge cum n-a nins de-un an
îngerii dau stelele cu var
ninge Doamne eminescian
Ning cuvinte vai şi ning tăceri
din posteritate până ieri
POVESTEA UNEI APARENŢE
Realitatea uneori iese din matcă şi-o ia aşa de una singură, prin vidul numit Dumnezeu. Şi te lasă-n urmă, vorba lui Creangă, mare şi devreme. Prea devreme, Doamne !
În dimineaţa asta m-am trezit cu ochii plini de somn şi cu mâinile amorţite de mângâierea nopţii care părea fără sfârşit.
Un tunel : înapoi n-am cum s-o iau, înainte nu se vede nimic. Deşi este ziuă.
Poate voi fi copil până-n ultima clipă a vieţii ; în schimb sunt un tânăr ca toţi tinerii : vreau să-mi folosesc cele cinci simţuri la capacitatea maximă !
Caut să nu ratez nicio senzaţie posibilă în această lume (sau în oricare alta!)
Şi-mi exploatez simţirea la greu , bănuind că-i unica modalitate de cunoaştere a lumii şi a mea. Şi, bineânţeles, principal furnizor de satisfacţie.
Aşa că explorez viaţa în lung şi-n lat.
Într-o noapte însă am simţit , cum spuneam, pe propria-mi piele, presiunea imensă a tăcerii universale.Eram, sunt singur, în camera mea. Îmi rostesc numele şi ecoul nu-l umple niciun chip : însăşi tăcerea pare a avea chipul meu!
Brusc toate obiectele din cameră încep să ia chipul fantomatic al tăcerii : măşti ale tăcerii valsează înnebunite în jurul meu, umil centru de rezervă al tăcerii universale.
- Ce-ai păţit , Dio ? Vocea mamei se aude spectral(ă) dintr-un alt univers, paralel cu spaima mea.
Încerc să deschid gura şi nu se aud decât lungile gemete ale tăcerii.
- Spune odată ce ai !? Văd chipul înspăimântat al mamei ca prin ceaţă. O ceaţă colorată în alb-albastrul gheţurilor veşnice.
Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (4)
Nepotul lui Kafka sunt eu... nepotulUn nou volum de excepție apărut la editura eCreator Baia Mare, în toamna anului 2024, ne va încânta și...