OASPEȚI DE ONOARE: GEORGICĂ MANOLE
CUTIA DE ALPACA
Georgică MANOLE
Începe un nou an şcolar şi tocmai citesc „Erezii second hand”, o carte de poezii scrise de Costel Zăgan. Să reţinem poezia „Erezia cadrului didactic român”: „Profesorul slugă la doi stăpâni / la copii şi la ministrul învăţă / mântului planuri de lecţii şi pla / nuri de viitor de dimineaţă şi pâ / nă seara n-apuci nici să trăieşti / d-apoi când să-ţi mai iubeşti par / tenerul de viaţă şi de moarte ha / bar n-ai cum au apărut copiii între / două grade didactice definitivare / în zădărnicie copilăria examen la / care vei pica iarăşi la prima pauză / te uiţi în oglinda şcolii ca la o carte / necitită a fi sau a nu fi acesta-i în / văţământul românesc domnule Ham / let o întrebare cu răspunsul plătit / politic din păcate sună clopoţelul”. Cred că se poate reţine şi „Inefabila erezie a educaţiei”: „Nasc şi la Moldova dascăli zău am / văzut măcar unul înconjurat precum / Socrate de invidia celor şapte minuni / ale lumii moderne admiră şi taci mi / s-a spus prostia are cuvântul la orice / oră din zi şi din noapte prin urmare nu / pot îmi iau steaua de coadă şi-o azvârl / cale de-un poem citiţi şi bucuraţi-vă / aţi amânat Apocalipsa c-un zâmbet”. Însă eu zic să fim atenţi şi la poemul „Jungla didactică”: „Autoritate versus indiferenţă nova didactica / jungla de la şcoală măria sa leul pardon e / levul în fine şi-a instalat tronul pe catedră pro / fesorii pisoiaşii educaţiei naţionale îşi admiră / plictisiţi capodopera nu le vine să creadă că / pot să se retragă din scenă cu tot cu raţiune şi / să toarcă liniştiţi blană lângă blană măcar până / trece coşmarul acesta didactic surpriză însuşi / leul îşi ridică laba în semn de respect / noapte bună părinţi”; Am citit, am reţinut: Nicolae Iorga: „Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie”; Ioan Heliade Rădulescu: „Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni şi, prin urmare, nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit”; Ion Ianoşi: „Ader la chemarea tolstoiană: să fii util!”; Vintilă Horia: „Sunt din ce în ce mai mult convins că intelectualii de la noi sunt superiori tuturor intelectualilor europeni”; Constantin Noica: „Avantajul filozofiei este acela de a putea începe de oriunde”; Vasile Muscă: „Disperarea pe care Cioran o poartă cu sine pretutindeni în lume, chiar strigată în franceză, este în substanţa sa intimă profund românească”; C. Rădulescu-Motru: „Nu pietrele fac stilul unei clădiri, ci creaţia lăuntrică a celui ce clădeşte”; Veronica Niculescu: „Cu fiecare carte citită, vântul bate altfel”; Cătălin Pavel: „Nu se poate găti fără să miroasă a ceapă”; Iaromira Popovici: „Să mă trăiască viaţa pe mine!”; Ion Ianoşi, în „Contemporanul – ideea europeană” nr. 8 din 2016, despre cosmopolitism: „ A fost tratat injurios, unele dicţionare se încăpăţânează şi acum să-i reţină, prioritar, sensul negativ („concepţie care propagă indiferenţa faţă de patrie, neîncrederea în capacităţile creatoare ale propriului popor, dispreţul faţă de valorile culturii materiale şi spirituale ale propriei naţiuni..” – citez o ediţie din 2004!), altele preconizează printre sensuri, unul corect, deşi tot limitat („concepţie potrivit căreia patria e lumea întreagă, iar omul, cetăţean al ei”; cosmopolit e cel „care ţine de mai multe culturi”, omul care se doreşte „universal”). L-aş invoca pe Nicolae Breban: are două cetăţenii, română şi germană, stă anual câteva luni la Paris şi la Florenţa sau, tocmai în momentul de faţă, la Padova; acolo îşi scrie mare parte din volume, romane, memorii, traduceri din elegiile clasice germane, Goethe, Rilke ş.a. Ilustrează opusul primei definiţii citate. Este deopotrivă scriitor român prin excelenţă şi un spirit european permeabil valorilor. Îl venerează pe Dostoievski, care a scris la Florenţa „Idiotul” şi parte din „Demonii”, şi pe Nietzsche, care locuia alternativ în Elveţia, Franţa de Sud, Italia de Nord”; Educaţia, puncte de vedere: Ionel Valentin Vlad, Preşedinte al Academiei Române (în „Contemporanul – ideea europeană” nr. 8 din 2016): ”Lupta pentru diminuarea orelor de latină, limbă şi literatura română, este o inconştienţă, pur şi simplu. Academia Română face demersuri în sprijinul acestor discipline, le pune şi pe internet, scrie adrese peste adrese către Ministerul Educaţiei Naţionale. Cu toate acestea funcţionarii de la Ministerul Educaţiei naţionale schimbă programa. Alaltăieri mi-am dat demisia din Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Te duci şi spui nişte lucruri care au sens, au coerenţă, au tot ce se cade într-o lume civilizată. Am fost numit preşedinte al acestui Consiliu. În calitatea mea de Preşedinte al Academiei Române, am vorbit şi am făcut pledoarii în favoarea limbii latine şi literaturii române. Nu concep ca momentul în care discutăm nişte lucruri, să faci altceva. Nu concep ca Academia Română să fie folosită, numele ei să fie folosit, numele preşedintelui, numele meu, să fie folosit pentru a gira nişte lucruri inacceptabile. Eu am un singur nume şi o singură onoare. Nu accept aceste lucruri. Şi mi-am dat demisia”; Bogdan C. Simionescu, academician (în „Contemporanul – ideea europeană” nr. 8 din 2016): 1. „Ce am făcut noi? Am închis şcoli şi grădiniţe, pentru că nu erau rentabile. Statul trebuie să asigure, prin Constituţie, accesul copiilor la şcoală şi să ofere condiţii prielnice de învăţare. Nu părinţii şi copiii trebuie să găsească modalităţi de a transporta elevii la şcoală. Copiii nu tre să parcurgă kilometri întregi în fiecare zi pe jos pentru a merge la şcoală”; 2. „Când eram student la Institutul Politehnic Iaşi, aproape 50% dintre colegii mei proveneau de la ţară. În aceeaşi universitate – acum se numeşte Universitatea Tehnică din Iaşi – din cele unsprezece facultăţi, în nouă facultăţi, în ultimii cinci ani, nu a învăţat nici un fiu de ţăran. Nici unul. Eu nu mă tem să spun că ceea ce se întâmplă e un fel de… genocid faţă de acest popor”; 1. Venind vorba despre roman, avem şi pe cel de tip „self help”, avem şi romanul „în straturi” precum şi romanul bazat pe „veridicitate cognitivă”(documente şi întâmplări din documente); 2. În teatru ar continua lupta dintre implicit şi explicit, dintre simbolic şi gest concret; 3. Adina Diniţoiu e convinsă că „la scriitorii optzecişti, comunismul e văzut ca o perioadă de ruptură, de discontinuitate istorică flagrantă şi traumatică, resimţită etic şi existenţial de generaţia lor tânără, idealistă şi încrezătoare într-un viitor dincolo de comunism”. Corect, zic eu, numai că mulţi acei optzecişti au devenit după Revoluţie mici ceauşişti prin instituţiile, uniunile şi asociaţiile de cultură. Cum ar fi pe la USR; 4. Se vorbeşte tot mai mult că anul 1989 ar fi hotarul între „comunismul agonic” şi „postcomunismul haotic”; 5. Găsesc undeva un topos de luat în seamă: „modelul curţii interioare”; 5. Interesantă descoperire la politicieni şi nu numai: „comportamentul adamic”. Nimic din ce este până la el nu recunoaşte. Totul începe cu el; 6. Bedros Horasangian ne atrage atenţia şi să fim atenţi că „în România fiecare este omul cuiva”. Poporul zice că atunci când vrei să arunci cu piatra într-un câine, asigură-te a cui e câinele.
Teroarea Cifrelor
Blog personal
